PSD vs. PSD: Cele mai bune meme despre moțiunea de cenzură și circul aferent

de: Sonia Bloțiu
22 06. 2017

A fost o plăcere să urmăresc scandalul ăsta din PSD. Practic a reușit să livreze un scenariu care depășește aproape orice poveste din filmele cu iz politic. Ieri a avut loc moțiunea de cenzură și spiritele au început să se liniștească. Nouă ne-au mai rămas doar glumele de pe internet care, după cum era de așteptat, au fost pe măsura conflictului dintre PSD și PSD.

Acum că s-a încheiat capitolul Grindeanu, am pregăti, mai jos, o listă cu cele mai bune glume și miștouri care au ieșit pe seama conflictului din PSD. Nu de alta, dar, în ceea ce privește situația actuală din politica românească, nu prea avem ce face, decât haz de necaz.

Toată lupta dintre PSD și PSD poate fi rezumată într-un gif de câteva secunde

de Alex Marchiș

Când lovești în propriul guvern, nu te poți aștepta să nu te afecteze și pe tine. Din toată povestea asta, că trecea sau nu moțiunea de cenzură, tot așa avea de suferit întregul partid, în special Liviu Dragnea.

de Szabo Laszlo

E drept, nu știm ce va urma, dar ne putem face o idee din gif-uril de mai sus. Practic, fiecare încercare a lui Dragnea de a-și sabota guvernul s-a întors împotriva lui.

Am scăpat de un circ și am dat de altul

De curând s-a dat legea aia care interzice folosirea animalelor sălbatice în circuri. Noi ne-am bucurat, dar habar n-aveam la momentul respective de circul politic care avea să înceapă. Ce să zic, ne-am bucurat în continuare, pentru că nici un spectacol de circ, fie el cu animale sau fără, nu se poate compara cu harababura asta generată de PSD.

Bacul nu va mai fi niciodată la fel

Și dacă tot suntem în perioada examenelor de bacalaureat, putem să ne imaginăm și cum vor arăta subiectele peste vreo 20 de ani. Bine, nu e cazul să ne pripim la concluzii de acest tip, dar putem să glumim pe seama PSD-ului care încearcă cu disperare să controleze țara asta în funcție de propriile interese.

Următorul premier va fi un cartof

Uneori mă gândesc ce o fi fost în sufletul lui Dragnea când s-a prins că nu-i mai cântă Grindeanu cum are el chef. În fond, l-a luat sub aripă, l-a făcut prim-ministru, la dus la pești și i-a spus că este prietenul lui, apoi s-a întors întors împotriva lui. Cu siguranță se va gândi de două ori înainte să mai trimită pe cineva în scaunul ăla. Probabil că un cartof ar fi cel mai de încredere premier, măcar așa Dragnea va fi sigur că nu va fi din nou trădat.

Clipurile apărute după moțiune sunt fix ce trebuie

Cei de la Recorder au făcut un rezumat scurt cu ceea ce s-a văzut din interiorul Parlamentului. În clipul de mai sus găsiți de toate: un parlamentar îmbrăcat în costum popular, un Leon Dănăilă mai aerian ca deobicei, un Dragnea care testează sortimente de bomboane, un Ponta trist și așa mai departe.

Din retrospectiva asta a ieșit și un filmuleț cu Dănăilă care se uită în gol, în timp ce un reporter îi pune o întrebare. Hei, dacă faci liniște completă, s-ar putea să auzi și niște greieri pe fundal.

Nici meme-urile nu au întârzâiat să apară

de Narcis Anton

În rest, lumea nu a trecut cu vederea faptul că Dragnea era să facă un troc dubios cu UDMR. Nu s-a concretizat până la urmă, dar ne putem imagina cum ar suna un program dedicat kurtos kalacs-ului. Ca să fiu sinceră, nu m-ar fi deranjat ca din târguiala asta să se fi limitat la mai mult Kurtos pentru, dar, asta e, nu le putem avea pe toate.

de Adam Tănase

Cea mai proastă veste din tot balamucul ăsta cu PSD vs PSD este faptul că a crescut euro. În fond, toate povestea asta se rezumă la același lucru, râdem de incompetența lor, în timp ce tot noi avem de suferit. E amuzant până când e trist.

Am urmărit acest conflict ca pe o luptă cu maimuțe

de Toma Bădescu

N-am prea avut de ales, decât să asistăm neputincioși la un conflict care s-a pornit din te miri ce motive. Sigur, putem specula și în mare înțelegem cum s-a ajuns la scandalul ăsta, chiar dacă nu ne oferă nimeni o certitudine. Tocmai de-aia toată povestea asta arătat ca o scenă ridicolă de lupte la care toată țara a asistat și s-a distrat. Probabil că politicienii direct afectați de conflict au fost ceva mai îngrijorați, dar restul lumii n-a avut de ales decât să se amuze.